Scrisori către Fiul Meu (LIVRARE 15 ZILE)

Bestseller Național în România

Potrivit informațiilor prezentate de Editura Humanitas cartea Scrisori către fiul meu s-a vândut în peste 40 000 de exemplare.

Protagonista scrisorilor este mai întâi inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de îndrăgostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obişnuit, plin de griji, şi chiar inima-inimă, personajul-vedetă al anatomiei noastre, care se poate îmbolnăvii.

O întreagă geografie afectivă, creată după capriciile memoriei, se ascunde în plicul încăpător al acestei cărţi: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmări nebănuite, scene din casa copilăriei, adresa mitică „Dr. Lister 69“, flash-uri din anii '50 şi fleacurile vieţii de zi cu zi. Dar şi gândurile abstracte, sistematizate, care se datorează „riscului de a avea un tată filozof“.

Din cele şaisprezece scrisori se conturează o viaţă şi un cod. Sub protecţia distanţei şi-a convenţiei epistolare, Gabriel Liiceanu găseşte prilejul să fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, să-şi amintească, să povestească, să cadă pe gânduri, să se lase întrebat şi să ne răspundă. Pentru că, acceptând pactul propus de autor, fiecare cititor se transformă în „fiul“ din titlu.

„Dragul meu, când, în urmă cu mai bine de un an, ţi-am scris prima scrisoare din sejurul meu american, nu ştiam dacă vor mai urma şi altele. Totul a început modest, cu o călătorie şi o poveste «chirurgicală» a inimii mele. Dar, odată călătoria încheiată, povestea nu s-a mai putut opri şi a devenit, amplificându-se, o poveste de inimă pur şi simplu. Pe măsură ce se năştea, «aerul» ei era tot mai greu de definit. Tot timpul căutam «ceva» – fără să pot spune ce anume (un gând decisiv? un pericol pe care voiam să ţi-l semnalez? mirajul unei vârste?) – ceva pe care ţineam morţiş să ţi-l las după ce l-aş fi găsit cotrobăind prin cotloanele vieţii mele.

Pe urmă, tot scriind, am descoperit că sunt atâtea lucruri pe care aş fi vrut să ţi le spun şi atâtea la care îmi cereai imperios un răspuns...“ - Autorul

Recenzie

Gabriel Liiceanu este ucenicul lui Constantin Noica. Recunoaşte cu mult curaj în Uşa interzisă (2002) că şi-a ratat vocaţia de filosof. Domină viaţa culturală românească a ultimilor ani. Prin „literatura personală".

În 1983 apare Jurnalul de la Păltiniş, urmat de Epistolar. În 2001 apare Declaraţie de iubire. Este activ în mass-media românească. Şi este directorul uneia dintre cele mai importante edituri bucureştene. Este un adevărat „boier al minţilor", după cum îl caracterizează adversarii. Iubit şi hulit deopotrivă, cărţile sale se vând în tiraje mari.

În spatele unei convenţii epistolare, Liiceanu, pe alocuri, este vulnerabil de sincer.

În Scrisori către fiul meu, unii au vrut să vadă cu ce alifii se unge în fiecare dimineaţă filosoful Liiceanu, cum se îmbracă, ce regim de viaţă are. Alţii au rămas mulţumiţi de faptul că două mari minţi ale scenei culturale româneşti de astăzi - Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu - au rămas repetenţi în faţa unui număr de telefon:

„Andrei, ştii că a sosit Martin? Tocmai am vorbit cu el. M-a rugat să-l suni. Are numărul 0722 MARTIN. Ai să vezi ce simplu şi ce ingenios e să-l formezi. Sună-mă după ce vorbeşti cu el. (...)

A trecut o zi. N-am primit încă niciun telefon de la Andrei. De ce m-ofi impresionat atâţia ani la rând mintea lui?"

Eu îl prefer pentru fatalismul binelui. Un raţionament Noica. Sau pentru constatarea filosofiei existenţei americane: „e un mod de viaţă pragmatic asumat, pentru că e mai rentabil pentru toată lumea să te simţi bine decât să te simţi rău". Revine la sfârşitul cărţii cu „facerea binelui este rentabilă". De data aceasta, pentru feciorul său român, stabilit de peste zece ani în Japonia.

-- Gheorghe Erizanu, editor, autorul lucrării ”Ce spun cărțile”

Despre Autor

Gabriel Liiceanu s-a născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984).