Scrisoare de dragoste (LIVRARE 15 ZILE)

Una dintre cele mai impresionante poveşti de iubire, îndrăgită de multe generaţii, Scrisoare de dragoste este o poveste în care arivismul şi goana după avere distrug fericirea unor tineri care păreau sortiţi unul altuia. Anda şi Dinu trăiesc emoţii intense, tulburătoare, trec prin spectaculoase răsturnări de situaţie, totul în numele dragostei ideale. Dar necruţătorul destin le tulbură visarea, cutremurându-le existenţa.

„Iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului. De aceea, în dragoste, şi săracii pot să fie miliardari, prinţi, regi, împăraţi.“ -- Mihail Drumeş

Recenzie Bestseller.md

Publicat în 1938, romanul “Scrisori de dragoste” este un cântec dedicate iubirii. Cartea este compusă din trei părţi: 1. Un băiat și o fată se întâlnesc, se iubesc și se iau; 2. Puteau fi fericiți toată viața, dar el, întâlnind o fată cu avere, se desparte de cea pe care o iubește; 3. Dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a călcat greșit pierde totul. – acestea sunt titlurile celor trei parţi, din ele înţelegem subiectul întregii istorii.

Personajele princilape sunt Dinu Gherghel şi Anda Bradeanu, sau cum o alintă el, Ghiocela. Dinu era dintr-o familie săracă, tot ce avea era dorinţa de a învăţa şi a reuşi mai multe în viaţa, se visa sus, pe treptele înalte a societăţii. Frumoasa şi totodată ciudata iubire s-a născut într-un tren. S-au privit, s-au îndrăgostit, s-au luat. Dinu Gherghel era un profesor universitar cu două doctorate, era deştept şi dornic mereu de a cunoaşte ceva nou, dar în acelaşi timp flămând după avere şi bani. Decide că nu o să-şi realizeze visul dacă stă cu Anda, ambii sunt săraci, şi la acel moment alege cariera mai presus de dragoste. N-a trecut mult şi s-a aruncat în braţele Corei Apelevianu, verişoara fostului său coleg pe care îl ura de mic copil fiindcă era bogat. Se desparte de Ghiocela, de toate amintirile ce i-au unit în ciuda faptului că nu poate sa o uite.

După ceva timp, Dinu  începe să-şi dea seama că-i lipseşte cel mai de preţ lucru, anume dragostea Ghiocelei. Ajunsese să urască faptul că şi-a dorit bani. Finalul romanului este unul foarte dramatic şi, totodată corect. Drumeş încercă să ne arate cum ar trebui să tratăm o iubire, şi, cel mai important să nu uităm prea repede clipele frumoase, atuci când ne este mai greu.

Romanul este excepţional, complex, ilustrând frumos  veşnicia iubirii prin ochii fiecăruia din noi. Este un roman care merită citit şi răscitit.

-- Recenzie de Cristian Plop, Editor Web la Bestseller.md

 

A photo posted by Bestseller.md (@bestseller_md) on Oct 30, 2014 at 3:15am PDT

Primele Pagini

Tata şi mama erau învăţători în comuna Apelevii din judeţul Ro-manaţi. Părinţii lor au fost tot învăţători. Şi chiar bunicul dinspre partea mamei. Cobor, aşadar, din trei generaţii de dascăli. Dacă oaia tata, poate ajungeam şi eu învăţător. A murit în războiul din 1916.

Mama şi cu mine, rămaşi sub ocupaţia nemţească, am dus-o tare greu. Eu abia terminasem patru clase la Şcoala Normală din Craiova. Ea, deşi n-are nici patruzeci de ani, s-a gârbovit, arată ca o femeie bătrână. Suferă de inimă, de stomac, de plămâni. Vai de zilele ei! Parcă toate bolile şi-au dat întâlnire în trupul ei firav! Vestea că tata s-a stins în Moldova a fost o lovitură de măciucă drept în moalele capului. Şi, ca o culme a nenorocirii, mai trebuie sâ răbdăm şi de foame.

Leafa nu primeşte de nicăieri, şcoala au transformat-o în cazarmă pentru ocupanţii nemţi. Noroc că oamenii din sat ne mai întind o mână de ajutor, fiecare după putere. Dar nici ei n-au de unde. Odată, ţin minte, o săptămână întreagă ne-am hrănit cu pâine făcută din tărâţe. Până atunci, habar n-aveam că se poate face pâine din tărâţe.

Nu numai noi, ci toată lumea din sat o ducea greu. Doar o singură făptură a dat grijile la spate: boieroaica Elencu. O cheamă, de fapt, Elena. Nu ştiu nici până acum de ce sătenii îi spun Elencu. Nu locuieşte chiar la Apelevii, are conacul ceva mai departe, la vreo trei kilometri de sat. Bărbatul ei, Barbu Apelevianu, s-a refugiat în Moldova, la Iaşi, cu fetiţa, singura odraslă a familiei. Boieroaica nu şi nu, că ea nu pleacă prin străini cu cortul, că nu-şi lasă averea vraişte pe mâna slugilor, să se aleagă praful şi pulberea de bunuri.

A rămas pe loc, neclintită, să ţină piept urgiei. Ştie germana de când era mică, de la dădaca ei, şi o să se-nţeleagă cu nemţii, că doar sunt popor civilizat. E aprigă şi nu-mi dau seama de ce în mintea mea o asemuiesc mereu cu vestita Doamnă Chiajna.

In tot timpul restriştei, are cartiruiţi la conac ofiţeri - fie germani, fie austrieci -, aşa că jocurile de cărţi, seratele şi petrecerile se ţin lanţ.

Trimis de mama, mă duceam uneori la „curte" după alimente. Boieroaica, ce-i drept, porunceşte câteodată argaţilor să-mi umple traista cu faină ori mălai, ca să nu murim de foame, dar mă izgoneşte, în cele din urmă. O fi fost supărată, probabil i se întâmplase ceva. Strigă la mine, ca scoasă din minţi:

- Isprăveşte odată cu cerşetoria! Dacă te mai prind pe-aici, îţi rup picioarele, pui de năpârcă!...

Citate din Carte

Mai bine ai încerca să mă prinzi. Nu am nicio stimă pentru bărbatul care nu ştie să pună mâna pe o femeie...

Nu pot uita visul pe care l-am trăit împreună. Numai trezirea din vis aş vrea s-o uit.

Mă uit pe geam şi, în loc să văd peisajul, îmi apare el, multiplicat în mii de înfăţişări şi culori. Chipul lui izvorăşte mereu şi din fiinţa mea, unde se află culcuşul amintirilor noastre bune şi rele, şi retrăiesc fragmentar tot ceea ce a fost şi ceea ce are un farmec inedit, petru că ştiu că de-acum n-o să mai fie nimic, de-acum începe neantul.

Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea.

Dragostea n-o poţi cumpăra cu toate bogăţiile pământului, dar o poţi avea cu un simplu surâs.

O femeie simte adesea dincolo de simţuri.

De fapt e o cruzime să te joci cu inima unei femei.

Împotriva cui să lupt mai întâi dacă totul luptă împotriva mea?

Dar, ciudat: de astă dată, găsea în suferinţă o plăcere, o alinare nemaiîntâlnită.

O fericire care te satisface pe deplin nici nu e fericire, trebuie să-i dai alt nume.

Iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului.

Despre Autor

Mihail Drumeș (n. Mihail V. Dumitrescu, 26 noiembrie 1901, Ohrid, Macedonia - d. 7 februarie 1982, București) a fost un romancier român, foarte popular in perioada interbelică. În anul 1938 apare romanul Scrisoarea de dragoste în colecția Universul literar al ziarului Universul. Autorul reia tema nuvelei Capcana, pe care o amplifică, dându-i și unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 

În 1942, romanul Sfântul Părere, publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineața" și imediat î Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul și este recenzat pozitiv de "Viața românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare volumul Teatrul, ediție bibliofilă. În 1946, romanul Elevul Dima dintr-a șaptea, frescă a adolescenței din literatura noastră, alături de Medelenii lui Ionel Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în atenția cititorilor.