Jocurile Foamei, Vol. 3: Revolta (LIVRARE: 15 ZILE)
Jocurile Foamei, Vol. 3: Revolta (LIVRARE: 15 ZILE)
La comandă
Descriere
Ultimul volum din seria Jocurile Foamei.
Bestseller internaţional publicat în 32 de ţări.
Katniss a supravieţuit calvarului Jubileului Pacificării şi, împreună cu familia ei şi Gale, este la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar preşedintele Snow îi pregăteşte o soartă aparte. în timp ce focul revoltei mistuie întreg Panemul, Katniss este sortită să devină simbol al revoluţiei.
Pe măsură ce evenimentele se desfăşoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost mai degrabă un pion mutat pe tablă decât liderul celor asupriţi. Consecinţele devin de negândit pe măsură ce numărul victimelor creşte, iar Katniss trebuie să găsească o soluţie ce pare din ce în ce mai imposibilă.
Cartea care a inspirat filmul ”Mockingjay. Part 1” a fost inclusă de Bestseller.md în topul celor mai bune 7 cărți ecranizate în 2014. Vezi Infografic!
Recenzie Bestseller.md
”Revolta” încheie trilogia ”Jocurile Foamei” cu dorința de a reîncepe cartea pentru a-i observa mai atent pe ”îndrăgostiții născuți sub o stea potrivnică”, Katniss Everdeen și Peeta Mellark, a căror relație demonstrează că iubirea adevărată se naște în timpuri grele, pentru a mai fi o dată în tabăra rebelilor care se revoltă împotriva unui Capitoliu perfid și pentru a înțelege mai bine ce înseamnă cuvintele ”speranță” și ”sacrificiu”.
Supraviețuind în timpul Jubileului Pacificării, Katniss descoperă că Peeta se află prizonier la Capitoliu și că ambii au viziuni diferite față de evoluția revoltei începute de curând în districte. Katniss decide să susțină rebelii în revolta împotriva Capitoliului, devenind un simbol ce unește cele 12 districte, în timp ce Peeta pledează pentru încetarea cât mai rapidă a luptelor.
Luptele din stradă se transformă în lupte interioare pentru Katniss care continuă să se învinovățească pentru toate victimele revoltei și pentru capturarea lui Peeta de către Capitoliu.
Chiar dacă gândim că fiind în libertate, Katniss și alți supraviețuitori nu vor mai participa în Jocurile Foamei, aceasta totuși se întâmplă, însă de data aceasta într-un alt mod, creatorii-de-joc sunt mai mulți, obstacolele mai periculoase, iar miza mult mai mare decât propriile vieți.
În pofida faptului că acest ultim volum din Jocurile Foamei are parte de mai multe acțiuni și lupte decât în cele precedente, autoarea Suzanne Collins nu uită să ne delecteze cu descrieri de emoții și sentimente, precum o face în acest frumos fragment: ”Îl cuprind cu brațele de gât și le simt pe ale lui ezitând înainte de a mă îmbrățișa. Nu sunt la fel de ferme ca altădată, dar sunt încă afectuoase și puternice. O mie de clipe îmi trec prin minte. Toate momentele în care brațele astea au fost singurul meu refugiu din lume.”
Cinci stele din cinci pentru o carte care ne arată cât de valoroasă este libertatea, cât de puternică poate fi iubirea și cât de necesară este speranța chiar și atunci când se pare că totul a fost pierdut.
-- Recenzie de Ion Bargan
Recenzie Bestseller.md
„Revolta, încheierea perfectă a seriei extraordinare începute cu Jocurile Foamei şi continuate cu Sfidarea, va avea peste ani acelaşi ecou pe care l-au avut împăratul muştelor de William Golding şi Apocalipsa lui Stephen King.” -- School Library Journal
„Aşteptată cu frenezie, încheierea seriei Jocurile Foamei nu dezamăgeşte nicio clipă. Dimpotrivă, le oferă cititorilor şi mai mult decât ar fi putut spera: acţiune, iubire şi suferinţă la cote de neegalat.” -- Booklist
„Suzanne Collins, alături de J.K. Rowling şi Stephenie Meyer, este una dintre autoarele ale căror cărţi pentru tineri sunt devorate în primul rând de adulţi.” -- Bloomberg
Despre Autor
Suzanne Collins, nascuta pe 10 august 1964, scrie in principal pentru publicul tanar si pentru adolescenti. Autoarea a fost remarcata pentru talentul sau literar inca din perioada in care si-a adus contributia la realizarea unor emisuni de televiziune de succes. Dintre acestea The Mystery Files of Shelby Woo, Clarissa Explains it All, Little Bear sau Oswald i-au adus faima lui Suzanne Collins, care a fost nominalizata de mai multe ori la Premiile Emmy.
In 2003, Suzanne Collins a debutat cu romanul pentru copii Gregor the Overlander, primul volum al seriei de mare succes Underland Chronicles. Aceasta carte a intrat imediat in atentia publicului si a criticilor de specialitate fiind distinsa cu numeroase premii in Statele Unite si in Marea Britanie. Underland Chronicles este povestea lui Gregor si a surorii sale Boots care descopera in propriul apartament intrarea intr-un taram magic,Underland.
In 2008, Suzanne Collins a publicat primul volum din trilogia Jocurile Foamei. Primul volum din Jocurile Foamei a avut un succes enorm. Atat publicul, cat si criticii de specialitate au ramas impresionati de povestea creata de Suzanne Collins. Romanul a fost publicat in peste 32 de tari in doar sase luni de la lansare si a devenit imediat bestseller in topurile cunoscutelor publicatii New York Times si USA Today. De asemenea, a fost recomandat de numeroase revistele de profil drept una dintre cele mai bune carti ale anului 2008, fiind ecranizat in 2012. A fost urmat de celelalte doua parti ale trilogiei, Sfidarea si Revolta.
Mai multe informații
Limba: | Română |
---|---|
Pagini: | 336 |
Apariția: | 2019 |
Coperta: | Copertă moale |
Dimensiuni: | 14,5 x 21,5 cm |
ISBN: | 978-606-579-290-6 |