Atunci eu le-am spus (Volum de versuri)
Atunci eu le-am spus (Volum de versuri)
Stoc Limitat
Grăbește-te, produs cu stoc limitat!
Produs disponibil în:
Descriere
„Poezia ca „mers pe ape”, ține loc de drum în viață, şi substituindu-se acesteia, are toate atributele ei. Este o stare reală sau o stare de vis. Amândouă se hrănesc cu aripi de înger. Pliat într-o carte, visul lui Gabriel Dinu, merge cu el prin lume. Întoarcerea fiului risipitor a început. Este vremea ofrandelor ‒ o pereche de porumbei şi-a luat zborul spre Primăvara de Atunci.”
Clelia Ifrim
„Gabriel Dinu conferă cuvintelor acea distincţie necesară rămânerii lor în cel mai clar înţeles. Cuvintele nu sar din dicţionare direct în tranşee sau în centrifugă, dar nici nu stau aranjate în vitrină. Se creează funcţia elementară de propagare liberă şi directă a ideii, încât frumuseţea scrierii poate fi asemuită unei religii corecte şi motivante.”
Daniel Marian
„Sensul poeticii din acest volum atât de bine angrenat în cotidian si totuși atât de bine dozat este exact acesta, poezia te poate salva , doar dacă este asumată, cinstită până la plăsele și asumată până la sânge.Mulțumită lui Gabriel Dinu avem in față un volum de versuri proaspăt, puternic, asumat care poate deschide liricii române un spațiu poate încă neexplorat și cu atât mai fascinant.”
Marius Conu
„De la textele doamnei Angela Marinescu literatura română nu a mai cunoscut o poezie atât de stranie ca a mai tânărului Gabriel Dinu. În urmă cu douăzeci de ani, am avut bucuria și onoarea de a-l debuta în „Viața Românească” și sunt încântat de acest gest al meu și azi. Scrierile pe care le are sunt foarte periculoase pentru autor și probabil că îl sperie până și pe el uneori.
Nu știu cum va sfârși poezia lui Gabriel Dinu, dar ea a început bine și mă simt solidar cu acest autor, pe care îl simt al meu și căruia îi doresc succes.”
Aurelian Titu Dumitrescu
Gabriel Dinu a fost debutat în anul 1997 de către Aurelian Titu Dumitrescu, autor alături de Nichita Stănescu a capdoperei Antimetafizica, în revista „Viața românească”.
Mai multe informații
Limba: | Română |
---|---|
Pagini: | 114 |
Apariția: | 2022 |
Coperta: | Copertă moale |
Dimensiuni: | 20 x 13 cm |
ISBN: | 9789975354783 |